Complete Vocal Technique                  (Tehnica Vocala Completa)


Complete Vocal Technique 

   Tehnica Vocală Completă (prescurtat CVT), a apărut ca urmare a experienței de aproximativ 25 de ani a danezei Cathrine Sadolin. A fost introdusă la noi în țară la inițiativa Loredanei Groza și a Luciei Ciobotaru, în cadrul Atelierului de Voce din București.

Despre CVT s-a vorbit pentru prima oară în anul 1991 într-un video cu caracter educativ, denumit "Rough, ready and able". De-a lungul timpului, Sadolin a lucrat cu peste o mie de cântareți, abordând toate stilurile muzicale posibile.

Ceea ce a surprins-o în timpul studiului a fost faptul că, desi multi dintre aceștia se bucurau de o carieră de succes iar vocea se auzea bine, sunetele erau emise după metode tradiționale, care în urma unei analize pertinente, au fost catalogate ca fiind periculoase sau distructive pentru voce. Pornind de la acest aspect, Sadolin a început să adune și să analizeze elementele pe care respectivii cântareți le aveau in comun și a ajuns la concluzia că există o structură a diferitelor sunete pe care noi le producem.

Având ca bază descoperirile sale, Sadolin a conceput o serie de noțiuni și imagini vizuale, pe care le-a expus mai apoi în cartea sa - Complete Vocal Technique, aparuta in anul 2000. Urmată de alte trei ediții revizuite si actualizate, cartea a fost tradusă în limbi precum olandeză, engleză, germană, franceză, suedeză și italiană (în scurt timp și în limba poloneză), facilitându-se astfel implementarea cu succes a metodei sale în cât mai multe țări europene și nu numai. În prezent, un numar mare de cântareți, logopezi, cercetatori din toată lumea, care au luat deja contact cu metoda, se declară fascinați de eficacitatea si siguranța vocală pe care aceasta o conferă.


De fiecare dată când încerci lucruri noi, ai încredere în tine! Cântatul trebuie să te facă să te simţi bine, iar tehnica trebuie să aibă rezultat imediat, altfel ceva nu este în regulă. Dacă un exerciţiu făcut te face să te simţi rău, cu dureri de gât, atunci cu siguranţă este greşit. Tu eşti singurul care poate simţi şi decide dacă este bine sau nu, deci ai încredere în tine însuţi!

Fiecare persoană poate învăţa Tehnica Vocală Completă, iar tehnica o să dea rezultat imediat, dacă este folosită cum trebuie. Bineînțeles, este nevoie de timp pentru ca aceste exercitii să devină automatism. Cateodată este suficient să schimbi doar poziția unei vocale pentru a putea cânta într-o anumită funcție, alteori este nevoie sa faci constant mai multe exerciții pentru a se imprima în memoria musculară regulile unei funcţii vocale. Fiind consecvent în exersarea funcţiilor vocale şi respectând cele trei principii, acestea vor decurge de la sine, ca și vorbitul sau mersul cu bicicletă.
Noi credem că fiecare persoană poate învăţa să cânte. A învăţa să cânţi bine este, în mare parte, o chestie de consecvenţă, disciplină şi, în special, exersare.
Sfatul nostru este să asculţi critic şi cu multă răbdare cum sună vocea ta (înregistrează-te), exersează des şi cu plăcere (mai bine 5 minute sub duş cu mare plăcere, decât 3 ore pline de frustrare) şi nu te lăsa intimidat de cei care spun că n-o să ajungi niciodată prea departe.




-vocal room-              


Fiți mereu la curent cu noutățile!

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți